Întâi de toate, Fuerteventura este o insulă de staţiuni maritime. Acesta este motivul pentru care vacanţele petrecute în Fuerteventura nu pot fi concepute fără statul la soare. Explorarea celor aproximativ 200 de kilometri de plajă ce mărginesc Fuerteventura este o ocazie excelentă pentru descoperirea incredibilei varietăţi a acestor întinderi, o varietate capabilă să întâmpine toate gusturile şi capriciile în materie de stat la soare. Fie dedicate nudismului, fie favorabile familiilor, fie pure şi nealterate de turism sau excelent dotate cu facilităţi antropice, plajele reprezintă principalul capital turistic al Fuerteventura.
Pe de altă parte, statul la soare ar trebui să fie întotdeauna rotunjit de activităţi complementare pentru a trăi la maxim o vacanţă în Fuerteventura. Surfingul, windsurfingul şi kitesurfing-ul, precum şi scufundările şi pescuitul sunt cele mai populare sporturi acvatice din Fuerteventura. Însă jocul de golf, călăritul şi ciclismul sunt la fel de tentante şi satisfăcătoare.
Insulele Canare au un statut comercial special. În virtutea acestui statut, tutunul şi alcoolul, precum şi parfumul şi altele asemenea pot fi cumpărate mult mai ieftin decât oriunde în altă parte în Uniunea Europeană. Oricum, pentru uriaşe emoţii ocazionate de shopping, Centro Comercial Las Rotondas din Puerto del Rosario, Centro Comercial Atlantico şi Centro Comercial El Campanario sunt recomandate.
Corralejo este destinaţia indicată în cazul în care turiştii iau în considerare o vacanţă efervescentă care se centrează şi pe plăcerile nocturne, nu numai cele de zi. Astfel de turişti ar trebui, de asemenea, să ia în considerare şi Morro Jable sau Caleta de Fuste.
Fuerteventura are doar două parcuri tematice. Baku Park şi La Lajita Oasis Park reprezintă oportunităţi de petrecere a timpului şi de distracţie, însă turistul ar trebui să ia în considerare şi latura instructivă a unei vizite în La Lajita. Impresionantul capital de viaţă animală din La Lajita Oasis Park este complinit de contribuţia Parcului Natural Las Dunas de Corralejo, o comoară a naturii şi zonă protejată în nordul insulei Fuerteventura.
Explorarea insulelor din apropiere reprezintă o atracţie certă a unei şederi în Fuerteventura. Fuerteventura este departe de a-i lipsi oportunităţile turistice, aşa încât motivaţia care îi determină pe oameni să viziteze insulele din apropiere nu are nimic de-a face cu cine ştie ce carenţă a atracţiilor în Fuerteventura. Însă proximitatea acestor două insule, excelentele legături maritime dintre ele şi Fuerteventura, precum şi capitalul natural inerent ale acestora şi altele asemenea constituie o bază solidă şi un stimulent puternic pentru excursiile de o zi către Los Lobos şi Lanzarote.
Pentru ca turistul să ajungă să cunoască Fuerteventura, acesta ar trebui în mod cert să deguste specialităţile bucătăriei locale. Nimeni nu poate pretinde că a făcut o vacanţă completă în Fuerteventura fără a fi gustat faimoşii papas arrugadas scăldaţi în mojo, sau ciudatele specialităţi din goffio. Deloc surprinzător, peştele este foarte preţuit în această privinţă în Fuerteventura. Însă bazate pe peşte sau nu, mesele ar trebui întotdeauna să cuprindă şi degustarea tentantelor brânzeturi. Queso majorero este regina tuturor brânzeturilor din Fuerteventura, însă bogata gastronomie a insulei are multe alte delicii ispititoare care aşteaptă să fie degustate.
Explorarea insulei cu scopul de a lua cât mai bine pulsul celor mai faimoase staţiuni din Fuerteventura este mereu o posibilitate şi chiar o activitate recomandată. Corralejo, Morro Jable, Costa Calma şi Caleta de Fuste ţin capul de afiş în acest sens, şi merită întotdeauna descoperite indiferent de locul în care se cazează turiştii.
Sus